Două lupte aparente vs. o luptă reală reală

Motorul principal al politicii e conflictul. În forma sa cea mai jalnică și nedemocratică, este unul personalizat – să rămână la putere X sau să plece? Uneori e declinat sub forma unei discuții cu privire la resurse: e preferabilă direcția de dezvoltare Y status quo-ului? Cine va plăti și cum pentru acest Y? În România, formula uzuală este putere versus opoziție, unanimitățile sau consensurile fiind punctuale și rare.

Atunci când la putere se află o coaliție formată din partide semnificative (în care al doilea ca forță are minim 10% din mandatele din Parlament), există și conflictul pentru putere, vizibilitate și aruncat mâța în curtea vecinului din interiorul coaliției. Identitatea partidelor implicate e irelevantă. Deși multă lume are impresia că guvernările care au conținut PSD au fost lipsite de disensiuni, iar celelalte definite de certuri, lucrurile au stat altfel. PSD a avut guvernări liniștite atunci când partenerii săi aveau o forță electorală infimă – dar s-a confruntat cu perioade zbuciumate atunci când PDL în 2009 sau PNL în 2012-2014, partide de zeci de procente, i-au fost parteneri de coaliție.

Sociologic și comunicațional vorbind, principalul conflict de pe scena politică din acest moment nu este cel dintre putere și opoziție. Și nici măcar cel dintre PNL și USRPLUS. Acestea sunt reale, vor da în clocot odată ce pandemia se liniștește, dar nu au un teren sociologic de desfășurare – cel puțin deocamdată. Nu există spații de suprapunere între PNL și USRPLUS – niciunul din partide nu are o strategie prin care să atragă votanții celuilalt. Dar lupta de categorie grea PSD vs. PNL? Consider că, precum de fiecare dată în trecut, raportul de forțe dintre PSD și principalul partid care i se opune va fi definit de evenimente externe luptei politice propriu-zise sau de absența acestor evenimente. În 2000-2004, o perioadă fără crize, PSD a triumfat, obținând mai multe voturi la parlamentare decât Alianța DA, care reunise principalii săi oponenți. În anii următori, lucrurile au stat invers: PSD a schimbat garda fără efect, scorul de la parlamentarele din 2008 fiind slab întrucât nu intervenise nimic substanțial care să dezavantajeze PDL – ci dimpotrivă. În schimb, în 1996-2000 sau 2010-2012, PSD a beneficiat de circumstanțe favorabile, care i-au permis să mobilizeze votanți de fel și chip din afara spațiului tradițional al formațiunii.

În plan, repet, sociologic, conflictul real al acestor zile și al anilor ce vin este de fapt între AUR și PNL sau, în numele preciziei, între AUR și o parte a PNL. Cruce, naționalism, o antipatie frenetică față de USRPLUS, o atitudine temător-neurotică față de Uniunea Europeană și cam tot ce înseamnă modernitate – nici nu poți să-ți dai seama dacă această listă de noțiuni definește AUR sau conservatorii din PNL. Pentru votanții care rezonează la aceste valori, AUR începe să comunice foarte percutant. Iar PNL suferă de oarecare imobilitate. Ca de obicei în România, partidul cu cele mai multe funcții în stat este ronțăit de guvernare, acum chiar și de pandemie. Nimeni nu mai are timp de politică. Un scenariu posibil pentru 2022 și 2023 constă într-o cursă dramatică a PNL, vânturând energic crucea și blestemând USRPLUS în exces de zel, totul într-o încercare de a recupera terenul pierdut în fața AUR, adică votanții care rezonează la valori conservatoare și pe care această formațiune politică i-a securizat între timp. Nu este un lucru cert că PNL va câștiga, demolând AUR și trecându-l în 2024 sub pragurile electorale. Să nu uităm că AUR a scos deja din scena politică PMP, având un discurs identic dar mult mai virulent și activ, cu care i-a preluat suficienți votanți pentru a-l îngropa. În alte cuvinte, AUR nu este o echipă de amatori, sosiți de pe stradă la Marele Meci contra lui PNL Madrid, ci o echipă care a trecut deja de „calificările la turneul final”, și nu după o grupă ușoară.

Dar este necesară competiția între cele două formațiuni politice? Cum AUR nu poate înghiți PNL, nici PNL nu are cum să înghită AUR. Sau, poate, acest lucru va avea loc în viitor, pe bucăți și pe alese. PNL poate ajunge să recruteze 10-20 de comunicatori AUR aleși pe sprânceană pentru a-și întări identitatea tradiționalistă, lăsând AUR pe cei nehotărâți, pe cei foarte încrezători în propriile forțe și pe cei fără identitate politică. Însă dinamicile instituționale și electorale fac puțin probabilă o astfel de semi-fuziune în viitorul apropiat.

Miza foarte concretă o reprezintă Crișana, județul Alba și alte câteva zone din România unde PNL, în mod obișnuit extrem de puternic, a subperformat la parlamentare iar AUR a stat foarte bine. Din acest motiv congresul PNL de peste câteva luni este semnificativ. De ce? Să ne imaginăm anul 2024. PSD domină în continuare Oltenia și Muntenia, în plus obținând voturi ici și colo de la cetățenii nemulțumiți de guvernare. AUR își solidifică performanțele bune în zonele menționate la începutul acestui paragraf, precum și în Moldova sau diaspora. USRPLUS domină cu autoritate, ca de obicei, marile orașe. Ce mai rămâne pentru PNL? Reluând o comparație pe care am folosit-o mai sus, vedem o grupă de calificare cu patru echipe puternice și doar două locuri la turneul final (adică turul doi al prezidențialelor). PNL are structuri semnificativ mai puternice decât AUR sau USRPLUS, însă acest aspect la o adică poate fi ignorat: în 2012 puternicul PDL a obținut același scor cu PPDD… De aceea deciziile strategice ale viitorului președinte al PNL vor fi disproporționat de importante. Partidul poate să își asume rolul de portdrapel al valorilor religioase/tradiționaliste, sau să abandoneze AUR acest câmp cu totul, sau să încerce să utilizeze respectivele idei fără a le pune în prim plan. Fiecare din cele trei rute redimensionează în mod specific lupta sociologică dintre principalul partid de guvernare și AUR.